Un bărbat de 38 de ani, internat la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, este cercetat după ce, săptămâna trecută, a înjunghiat mortal un coleg de salon, polițiștii urmând să stabilească dacă agresorul a avut discernământ în momentul comiterii faptei, transmte corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Dolj, Magda Bădescu, agresiunea a avut loc în noaptea de 19 spre 20 iunie, într-un salon de la Spitalul de Psihiatrie din Craiova.
Astfel, un bărbat de 38 de ani, internat de puțin timp în Spitalul de Psihiatrie din Craiova, a înjunghiat mortal un coleg de salon, în vârstă de 56 de ani, din comuna doljeană Coșoveni, care suferea de epilepsie.
Potrivit anchetatorilor, la scurt timp după comiterea faptei, agresorul a fugit din spital și s-a ascuns la fratele său, însă a fost convins de acesta să se întoarcă în spital.
„S-a constatat ca atât victima cât și autorul au fost internați de putin timp în spitalul de neuropsihiatrie, în aceeași încăpere. În cursul nopții, autorul, cu un obiect tăietor înțepător, i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona gâtului, leziuni care i-au provocat acestuia decesul. La scurt timp, fapta a fost descoperită de personalul medical, autorul a fost reținut, s-a dispus efectuarea unei experitize medico legale psihiatrice din care să rezulte dacă în momentul săvârșirii faptei autorul avea sau nu discernământ. În prezent, acesta se află internat la Spitalul Penitenciarului Jilava, pentru expertiză”, a declarat Magda Bădescu.
Pacientul de 38 de ani a fost prins de polițiști în timp ce se întorcea la spital, fiind dus la audieri, la Parchetul Tribunalului Dolj.
Oamenii legii urmează să stabilească dacă bărbatul a avut discernământ în momentul comiterii faptei.